Nu lasa un adevar sa strice o stire buna

Nu ştim de ce, dar speculăm, despre lume, despre viaţă, despre politică, luând de bune stirile, fie ele politice, sociale sau financiare. Le ascultăm ca nişte prizonieri din imaginea unui lagar nazist, inoculate prin megafoane, le luam gratis de pe sticla televizorului, le morfolim obosiţi de aşteptare şi aşa, gata umede şi moi din gura fără dinţi a subconştientului le regurgitam cu emfază ca nişte cunoscători, fanafaronându-ne cu ridicolul şi minciuna din ele formulând păreri, gata pregătiţi să le credem noi înşine. Ştirile inoculate sunt gata rumegate, special mestecate în saliva interesului personal sau de grup, asigurator, pregatite a fi servite ca adevăruri. Deformate şi cotcodacite de fufe prost rujate şi fardate sau de porci grasi si smecheri, stau la baza speculatiilor noastre idioate şi produc aplatizarea demnitatii si bunului simt.
Iată noua smecherie a secolului, presa. Încet, perfid, s-a transformat în putere de stat, ... cum adică ? puterea cui ? a poporului ? altă minciună. Suntem devoraţi încet fara sa ne dam seama de aceasta putere, cel mai perfid instrument de control al maselor, îmi vine sa strig, chiar nimeni nu vede ceaţa ? nu simte amorţeala ? Nu suntem decat niste alienaţi avizi de propia minciună, ne place, traim cu ea, ne hrănim cu ea, o devorăm fără ruşine ajungând în final sa fim ceea ce mancam.
Ce traim acum ? ce gândim ? ce mai simţim ? aproape nimic, minciuna şi sărăcia sub toate formele ei schimonosite face parte din viaţa noastră anihilând şi ultima fărâmă de demnitate. Cand aţi fost ultima oară prin ţara ? a, nu la vreo conferinta cu lunch gratis sau la vreo cumetrie ştiinţifică ? nu, ... aşa, cu trenul sau cu maşina pe un drum ca mai toate de la noi, de mâna a doua ? Daca nu aţi mai facut-o poate că ar fi timpul .
Aţi vedea sărăcia în forme de neânchipuit pentru pretenţiile dregătorior noştrii, fie ei români sau europeni. Şi daca mai era nevoie, pentru înca o data, natura noastră miloagă iese la suprafaţă şi o poţi vedea uşor cu ochiul liber când în loc de occidentalizarea în sens pozitiv prin civilizaţie urbanistică elementara, curaţenie, investiţii în infrastructură, teatru, galerii de arta, sau mai ştiu eu ce alte bazaconii "nemtesti", vezi ample investiţii în biserici, fie ele catolice sau ortodoxe. Da, suntem un neam cu rădăcini creştine dar aceasta resurecţie a constructiilor de rit unele megalomanice subliniază de fapt inclinaţia noastră mioritică spre aşteptare, fatalism, resemnare. Biserica ocupa locul rămas liber prin neprezentare, şi o face simplu, natural, liber, fara concurenţă. Că ascultăm şi asimilam învataturile creştine este un lucru bun, şi înalţător, folositor în orice etapă a devenirii noastre, dar nu trebuie să fie exclusivă, trebuie afirmată exprimarea liberului arbitru, întrebarea este cum ? Cum să gândim? Cum să ne depaşim condiţia mioritică? Cum să ne păstrăm demnitatea? Presa făţarnică denaturează fără ruşine informaţia în funcţie de interese ştiind că nu o poate pedepsii nimeni vreodată, dregătorii ne îngroapă în datorii pe noi şi pe copii noştrii fără să ne întrebe de vrem au ba, biserica ne înăbuşe revolta sufletului şi ne îndeamnă la pocainţă şi acceptare, şi noi ?... noi când mai înţelegem ? când mai gandim liber?
Fără demnitatea noastră furată de vremuri perfide, mai are rost efortul de a întelege ceva din lumea asta ? Nu dar cred ca putem să ... speculam în continuare ... aşa ... fără sens.

Simple speculaţii ? ! !

De mai bine de un secol dolarul american este moneda de referinţă. Tipărirea dolarului american exclusiv în Statele Unite de către Federal Reserve conferă libertati inimaginabile.  Pentru investiţii de orice natura făcute de vreun stat acesta trebuie să depună un efort substanţial de a avea banii necesari investitiei respective, în vreme ce Statele Unite işi permit sa tipăreasca acei bani fară acoperire valorică dupa bunul plac.  Statele Unite au plănuit conspirativ această acţiune de mai bine de un secol scoţând pe piaţă fără acoperire în aur tone de dolari nou nouţi. Iată de ce balanţa comercială americană prezintă un deficit fabulos de aroximativ 2.5 mii de miliarde de dolari. Lupta americană pe pieţe se dă tocmai pentru ca dolarul să rămană valuta de bază în care se fac tranzacţiile mondiale pentru ca atat timp cât aceasta este moneda de schimb ei pot tiparii fără probleme şi fără jena dolari, trăind practic pe datorie faţă de restul lumii.   Când Irak a inceput tranzacţiile petroliere în euro din noiembrie 2000 aceasta a dat o lovitură Statelor Unite pe care aceasta nu va uita uşor .  Iran şi Siria state membre OPEC vor  trece gradual la euro, iar in ultima instanta asta este şi intenţia întregului OPEC.  Ceavez în Venezuela care poseda la rândul său 7% din petrolul lumii pe principiul conform căruia nu ţine ouale in acelaşi coş  a trecut şi el la o combinaţie euro - dolar, adică şi-a schimbat o jumăte din rezervele valutare in euro.  Banca Centrală a Rusiei şi a Chinei au făcut exact acelaşi lucru, aceasta este explicaţia pentru care exista un surplus de dolari pe piaţă şi o mare cerere de euro în acelaşi timp şi motivul pentru care dolarul scade în raport macroeconomic cu euro, valoarea dolarului va scădea din ce în ce mai mult şi americanii  nu vor mai putea arunca pe piaţă dolari tipăriţi fără acoperire. Ţările lumii vor scapa de dolari şi vor cumpăra în euro petrol de la OPEC, pericolul real al retragerii investitorilor de pe piata americana şi deplasarea către euro va avea ca drept consecinţă directă căderea pietelor americane. Mecanismul de mentinerea artificiala a dolarului prin aranjamente politice ale  USA cu China, Coreea de Sud, Taiwan şi Japonia. ţări ce produc aproape tot ce consuma USA va avea un sfarsit accelerat in cel mai scurt timp deoarece America le împrumută dolari ca să producă, apoi ele îşi vând marfa pe piaţa Americana, iar din  ciştiguri işi plătesc datoriile facute la americani, deci dolarii se intorc de unde au plecat.   Asia în schimb pe zi ce trece înclină talerul catre euro, pentru ca are nevoie de petrol, iar OPEC va vinde in curind exclusiv pe EURO. Planul american de redresare presupune atacarea pe criteriul terorismului international generalizat a tuturor ţărilor asiatice care au trecut la vânzarea în euro a petrolului sau care işi trec rezervele naţionale in euro. Marea Britanie înca nu a trecut la euro, stând ca de obicei în expectativă şi urmarind evolutia evenimentelor. 

                  Vom trai si vom vedea !

Speranţa nu mai este fată mare !

Minunată patrie, decadent popor, jalnici conducători. Mă întreb deseori cum despletita nebună a delăsării a dat cu liota în fii şi ficele neamului şi cum de orbecăiala fără de sfârşit a pus la adăpost o şleahtă de depravaţi care trasează mersul ţării în funcţie de interesele lor ?! cum de ne uităm drogaţi, impasibili şi monotoni la sticla televizorului, cum ne lăsam fascinaţi psihedelic de o droaie de nefericiţi care ne promit salarii de mii de euro pentru un vot ? Întrebarea este retorica desigur.
Clipa astrală se apropie, vin alegerile, partidele sumar îmbracate ies pe la geamurile nespălate ale patriei, trecătorii indiferenţi, abuzaţi şi plictisiţi le privesc ca pe nişte târfe de buduoar bătrâne şi caşectice sătui de circul ieftin oferit de ele zi de zi. Madam' Udrea şi cu Boc într-un colţ se fac că mătură şi spală pe jos, PC-ul se dă cu capul de pereţii şandramalei cuprinşi de spaima experimentului ? şi bineânţeles de oful ţărişoarei ? PSD-ul cu şapca-n suflet agită de zor batista roşie cu dantelă de sorginte burgheză a social democraţiei.
Nimic, dar nimic nu mi se pare însă mai sinistru şi mai batjocoritor decât propunerile emanate de aceste partide pentru funcţia de prim ministru al României. Stolojan, Geoană şi Tăriceanu ... apocalipsa pe pământ. Priviţii cu ochii minţii şi pregătiţi-vă de spectacol ! Circari de formaţie, voioşi şi întreprinzători trioul comic fantezist doreşte să conducă ţara, nu împreună ci pe rând, Stolojan în rolul lui Siminică face tumbe viguroase şi echilibristică la joasă înalţime încurajat din tribuna prezidentială, Geoană în rolul prostănacului graseiat dansator de clasă la cumetriile de partid joacă îndracit cum i se cântă din culise, iar Tăriceanu mare artist, stă cocoţat pe motocicletă şi jonglează din mers cupoane de masă şi promisiuni de bâlci ?! mari actori, mari artişti ! În tribune înfometaţi dar demni, plescăind a silă cu gândul la vremuri apuse mai mulţi bătrâni de azil. Bazinul electoral decisiv dă note depravarii electorale, cu cât concurentul este mai vesel şi mai vioi cu atat nota este mai mare. Imaginea este completă vodevilul e pe rol, opera comica in 3 acte şi patru ani "Cum să va prostim ?", va avea în distribuţie pe unul din aceşti trei caraghioşi.
Românul s-a născut poet ... da' poet rău de tot ! cică trăieşte cu speranţa ! M-am săturat să trăim cu speranţa şi să murim cu regretul, mai bine o dăm dracului de speranţă că ne învaţă la aşteptat cu gura căscată la ziua de mâine .
Aşa că eu ii spun scurt :
- Măi Speranţa ai fost fată bună şi de folos până acum dar mai du-te şi pe la alţii, boarfa dracului că iţi baţi joc de noi de prea mult timp ! Hai sictir !

Proasta'n târg

Va aduceti aminte de Chiriţa lui Alecsandri de la Iaşi ? da, aia rujată peste măsură, purtând rochii cu număr mare de la "Parij" nutrind măriri peste măriri, ei bine există ! Am vazut-o eu ! există, încearcă uşile, apasă clanţele tropăie pe holuri cu picioarele ei groase băgate in pantofii roşii, cu buzele mânjite şi ochii împăienjeniţi de turbare .

Rafinarea la extremis a sentimentului liniştitor de gaşcă din politica noastră, gata să acopere incompetenţele, prostia şi mitocănia alături de inepţia formală de a promova femeile în viaţa politică şi nu valorile reale fie ele femei sau bărbaţi au dus inevitabil la formarea unei noi clase politice distincte, aceea ale proastelor politice cu capul tare şi vidat. Aceste proaste de târg au ajuns întocmai ca şi Chiriţele sfârşitului de secol XIX să se impună prin manipularea bărbaţilor, de regulă şefişori prin partide sau prin apel la rude, fie ele şi traficanţi de arme. Este noul produs al societaţii politice, este ultima secreţie a regimului de codru Tăricenian, este personificare târfei politice.
Parvenite prin formaţie fac totul ca aceşti barbaţi , sa le împingă în funcţii importante prin partide sau pe la Bucureşti unde odată ajunse, işi dau întreaga valoare a mârlănismului desăvârşit cu care sunt înzestrate, in timp ce produc bani pentru partidul care le-a trimis la furat în codrul bugetar. Proastei daca nu ii spui ce vrea ea să audă te face duşman, şi te striveste cu funcţia ei, asta daca nu a reuşit să o facă în momentul în care a deschis gura şi te-a dăramat cu mirosul ei fetid sau cu vastitatea cunoştinţelor ei de gramatică oprită în evoluţie. Îşi cumpară maşina la mâna a doua din primi bani facuţi din şpaga pe filmarile din curtea instituţiei, îşi înfige iPhone-ul închis în ureche şi pleacă la cursuri de plăcere prin străinatate pe banii proştilor din instituţiile bugetare. La fel ca şi Chiriţa alecsandriană crede că dacă se îmbracă scump e mai frumoasă sau mai importantă dacă face cursuri cu bani furaţi e mai interesantă sau mai deşteaptă, eroare, eroare şi iar eroare. O să piei satană singură că vin schimbari mari şi pentru tine dupa alegeri şi o să alergi pe holurile institutiei cu papucii în mână să nu îţi tragă şuturi în curul ăla mare oamenii pe care i-ai jignit cât timp ai fost " ispravniceasa".

Ultima secunda

Oamenii au drepturi, oceanele, pădurile, dealurile și munții nu, ele sunt propietăți. Organizațiile internaționale sesizează de peste un secol statele și guvernele lumii asupra creșterii alarmante a poluării mediului înconjurător. Deasemenea atrag atenția asupra subțierii îngrijorătoare a stratului de ozon, asupra încălzirii globale, trăgând totodată concluzia că umanitatea alunecă pe panta ireversibilă a auto distrugerii.

Subiectul tabu, nexploatat însă din motive "umanitariste" este din pacate înmulțirea necontrolată a populației, încercarea de avertizare lansată încă de la începutul secolului XIX de Thomas Malthus economist și teolog britanic a rămas fără nici un ecou, potrivit acestuia populația ar crește in progresie geometrica in timp ce masa mijloacelor de subzistență ar crește în progresie aitmetica conducând la grave dezechilibre. Desigur soluțiile propuse erau aberante dar este de reținut că au existat preocupari timpurii în această direcție.

Ne-au trebuit 100.000 de ani pâna am ajuns la primul miliard de locuitori în jurul anilor 1800, după care au fost suficienți doar 130 de ani sa ajungem la al doilea miliard in 1930, al treilea miliard l-am avut in doar 30 de ani în 1960, adică jumatate din populația de astazi. Populația consumă . Consumul, fie că ne referim la hrană, apă sau combustibil a făcut ca spirala cererii sa fie din ce in ce mai mare, economiile naționale să raspunda cererii din ce in ce mai greu, și cu costuri tot mai ridicate. Cerința fiind permanent într-o dinamica accelerată, nu a mai fost timp și de o planificare a folosirii resurselor și de protecție a mediului, concepte necunoscute de altfel la începutul erei industriale, important fiind ca și pâna în prezent doar profitul, profitul cu orice preț. Paradoxal însă este faptul că resursele de regenerare a naturii sunt practic nelimitate, și chiar dacă poluarea prin toate formele sale a ajuns la aceste cote catastrofale, pămantul își va revenii și o va face repede, dar ... fără noi. Ruine ale unei foste civilizații autodistructive vor mai rămâne o anumită vreme, neînsemnată la scara istoriei, estompandu-se totuși într-un final și dispărând definitiv în miezul pământului care odinioară i-a dat viață. Si totuși ...în noiembrie 2001 dupa Conferinţa de la Marrakech 40 de ţări au ratificat Protocolul de la Kyoto, acordul internaţional privind mediul înconjurător. Protocolul fusese negociat încă din decembrie 1997 de către 160 de ţări. Prevederile acordului face referire la reducerea emisiilor poluante cu 5,2% pentru perioada 2008 - 2012 luând ca referinta 1990. Acest acord a fost ratificat in final pentru a putea intra in vigoare de 55 de naţiuni, printre ultimile semnatare fiind şi Rusia în 2004, responsabilă de altfel pentru 17,4% din emisiile de gaze de seră.

Marele absent, așa cum era de așteptat, a fost curcanul american, infatuat, nesimțit, arogant și prost crescut, curcanul este responsabil pentru mai mult de 40% din totalul emisiilor de gaze de seră (2001) . Desigur a absentat și "adunatura" Australiană care ocupată cu extracțiile din platoul continental nu a dat importanță evenimentului.

În lume sunt mii de ONG-uri si organizații guvernamentale de apărare a mediului înconjurator, de 50 de ani se fac cercetări în acestă direcție, s-au organizat conferinţe și simpozioane internaţionale, s-a încercat sensibilizarea mediilor politice şi corporatiste, s-au organizat marşuri de protest, mari manifestări ale verzilor , toate spre salvarea mediului înconjurător. Suportul legislativ există, în multe din țările lumii populatia este sensibilă la această problemă, şi atunci care este piedica care se opune luării unei hotărâri decisive ? Întrebarea este desigur retorică ... profitul . Din acest proces nu au de castigat decat marile corporatii americane care au creat în fapt o noua Ordine Economică, platformă a noii Ordini Mondiale, despre care vom vorbii cu siguranță cu altă ocazie. Din acest moment va fi tot mai greu, chiar și cu sprijinul mediilor de influență mondială să se creeze un flux reversibil al procesului de industrializare necontrolată, exploatare și respectiv de consum. Deși comentariile ar putea continua, mă rezum să cred totuși că așa cum omenirea a reușit acum o jumatate de secol să depașească infernul înarmarilor nucleare, tot așa o va face și acum, totul depinde de hotararea și decizia sa din ultima ... secundă.

Unui celebru jurnalist

Am mai scris despre "ieșirile" literare ale lui Cristian Tudor Popescu care mă fac să cred că ascunde în pieptu-i de aramă malformații de personalitate cauzate de traume intime, sau de faptul ca a fost alăptat din sursă indecisă. Cred că fiecare generație conține în ea sporii răutatii gregare, surse maladive, medii de cultură de unde se împraștie dihonia scabroasă a ațâțării, a intrigii și al urii. În cazul nostru CTP-ul e sporul roditor. Cu fizionomia încruntată amintind de Moise încornorat al lui Michelangelo așezându-se în poziția "cu copitele în atac", se aruncă cu hotărâre să ne explice cum e cu comuniștii, angoasa existenței sale, cum e cu Iliescu, cum e cu Băsescu, cu Blaga sau cu Oprescu. Ok, nici eu nu am să le cânt "Osana celor veniți în numele Domnului" dar totuși ... puțină decență. Opriti-va dom'le că ne sperii ce dracu' ! Înțeleg să te revolți să te exprimi plenar dar mai ușor că ne omori cu figura asta . Sincer, nu îl vad pe CTP scriind într-un New York Times, Herald Tribune, Le Figaro sau La Stampa pur și simplu nu cred că s-ar putea exprima în termenii lor, domniei sale îi sunt aproape metaforele dure, stilul agresiv, traiește violent se hrănește cu jar, scuipă foc duhnește fum. Domnia sa soarbe tarele acestui popor, nepăsarea, răutatea și desfrânarea, aici îi sunt subiectele, aici iși poate desfășura vocația sa de luptator cu cuvântul, și îi este bine, și e vinovat pentru asta. Și hai să fim de acord, bine, nu imi place, asta e, dar când mai ești și deontologul lui "Eol" e prea de tot, nu poți să sufli și în trompeta lui și în pânzele satirei că amețești marinarii, și poporanii care stau cu gura căscată și cu ochii cârpiți pe sticla televizorului . Este timpul maturitații jurnalistice, este timpul desprinderii definitive de apucăturile balcanoide și comunisto-fanariote, de inverșunarea gratuită si de agresivitatea maladivă, și asta pentru că dacă nu intelighenția ... atunci cine !